Acasă - Știri - Detalii

Când a fost inventat aparatul auditiv și care este istoria dezvoltării aparatelor auditive?

Aparatul auditiv (Hearing Aid) este un mic dispozitiv de amplificare pentru surzi pentru a compensa pierderea auzului. Istoria dezvoltării sale poate fi împărțită în următoarele șapte ere: epoca colectării palmelor, epoca carbonului, tubul vidat, tranzistorul, circuitul integrat, era microprocesoarelor și aparatele auditive digitale.


Cel mai vechi și mai practic"proteză auditivă" a omenirii poate fi palma propriei mâini a persoanei surde'. Așezați palma lângă ureche pentru a forma o formă de corn semicircular, care poate colecta bine sunetul. Deși efectul de câștig al acestei metode este de numai aproximativ 3dB și nu este un aparat auditiv în sensul modern, este o metodă naturală de proteză auditivă. Până acum, încă mai putem vedea unii bătrâni folosindu-și palmele pentru a colecta sunete în timp ce îi ascultă pe alții. Multe mamifere au urechi uriașe, așa că auzul lor este mult mai bun decât oamenii.


Inspirați de colecția de sunet a palmelor, unii oameni interesați au inventat dispozitive mecanice simple, de diferite forme, precum"coarne urechi" precum coarne sau coarne cu șurub, din lemn"tabla de sunet","tuburi de sunet" și pălării."cap de ascultare" și"sticlă de ascultare" ca o sticlă,"aripi ventilator ureche" ca un evantai și aripi de animale și un"tub vorbitor" foarte lung; ca un stetoscop și așa mai departe. Pentru că oamenii cred că cu cât tubul de ascultare este mai lung, cu atât efectul de colectare a sunetului este mai bun, așa că unele tuburi de ascultare sunt lungi ca zeci de centimetri, sau chiar mai mult de un metru. Când ascultați discursul altor persoane' țineți tubul urechii și întindeți-l către ceilalți' gurile. Pare amuzant și ridicol, dar îmbunătățește auzul persoanelor surde. În același timp, vorbitorului i se reamintește să vorbească cât mai tare posibil. Acest aparat auditiv mecanic simplu a fost folosit de sute de ani. Abia în secolul al XIX-lea a fost înlocuită treptat cu aparate auditive telefonice cu cărbune.


În 1878, omul de știință american Bell a inventat proteza auditivă cu cărbune din Taiwan. Acest tip de aparat auditiv este asamblat din microfoane din carbon, căști, baterii, fire și alte componente.


În 1890, omul de știință austriac Ferdinant Alt a produs un nou aparat auditiv cu tub.


În 1904, danezul Hans Demant și americanul Resse Hutchison au investit în comun în producția de masă de aparate auditive. În anii 1940, existau deja două tipuri de aparate auditive, conducerea aerului și conducerea osoasă. Protezele auditive în această perioadă au fost foarte dezvoltate și îmbunătățite în tehnologie. Deși pot satisface nevoile unor surzi, au încă multe neajunsuri, precum prea mult zgomot, sunt voluminoase ca un televizor de 17 inchi și nu sunt ușor de transportat etc.


În 1920, la scurt timp după ce tubul termoionic cu vid (tubul de electroni catodic fierbinte), au apărut aparatele auditive cu tub vid. Odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiei tubului vidat, volumul aparatelor auditive a devenit treptat mai mic, iar separarea unității principale și a bateriei a fost realizată.


În 1921, Marea Britanie a produs un aparat auditiv comercial cu tub electronic. Deoarece tubul are nevoie de două surse de alimentare (una este să încălziți filamentul din tub pentru a elibera electroni; cealaltă este să conducă electronii pentru a ajunge la anod prin rețeaua electrică), astfel încât acest tip de aparat auditiv este voluminos și greu, deși câștigul și claritatea sunt mai bune, este aproape imposibil de transportat. Odată cu trecerea timpului, bateriile cu mercur au înlocuit bateriile cu zinc, reducând semnificativ dimensiunea bateriei, iar în final, bateria și proteza auditivă pot fi integrate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au apărut noi materiale tehnice precum circuite imprimate și condensatoare ceramice, care au redus semnificativ volumul aparatelor auditive integrate, astfel încât aparatele auditive să poată fi transportate. Treptat, aparatele auditive au adoptat și tehnici precum peak clipping (PC) și compresie (control automat al câștigului, AGC).


În 1943 a început dezvoltarea aparatelor auditive integrate. Sursa de alimentare, microfonul și amplificatorul au fost puse într-o cutie mică, care era prototipul aparatelor auditive moderne de tip cutie. În același an, Danemarca a înființat două fabrici pentru producția de masă de aparate auditive, una este Oticon și cealaltă este Danavox. Volumul aparatelor auditive este, de asemenea, din ce în ce mai mic. În viitor, vor fi la fel de mari ca o cutie de țigări, ceea ce le face foarte convenabile de transportat.


În 1948, când au apărut semiconductori, inginerii electronici au aplicat imediat tehnologia semiconductoare aparatelor auditive și au obținut rezultate mai bune. Utilizarea unei părți a componentelor semiconductoare poate reduce și mai mult volumul aparatului auditiv. Dacă sunt folosite toate componentele semiconductoare, feedback-ul acustic va fi inevitabil.


În 1953 au apărut aparatele auditive cu tranzistori, care au oferit posibilitatea miniaturizării aparatelor auditive.


În 1954 au apărut aparatele auditive de tip ochelari. Pentru a evita feedback-ul acustic, designerul a instalat receptorul și microfonul pe cele două temple, dar nu a reușit să realizeze uzura binaurală. În 1955, a fost introdus un aparat auditiv de tip ochelari cu întregul corp pe o singură tâmplă, făcând posibilă purtarea de aparate auditive în ambele urechi în același timp.


În 1956, a fost fabricat aparatul auditiv din spatele urechii, care nu numai că și-a redus și mai mult volumul, dar a depășit și aparatele auditive de tip ochelari și de tip cutie și a devenit cel mai vândut aparat auditiv' ajutor.


În 1957, au apărut aparatele auditive intra-auriculare. Noul microfon ceramic are un răspuns în frecvență larg și plat, care depășește neajunsurile cristalelor piezoelectrice anterioare. Apariția condensatoarelor de tantal a redus și mai mult volumul condensatorilor, iar circuitele tranzistoare s-au dezvoltat rapid în direcția miniaturizării circuitelor integrate.

Odată cu apariția circuitelor integrate la scară largă, volumul aparatelor auditive a fost redus și mai mult. La scurt timp după apariția aparatelor auditive intra-auriculare, au apărut unul după altul aparatele auditive semi-concha-cavity, canalul urechii și complete pentru canalul urechii, ceea ce satisface în mare măsură pacienții. Nevoi psihologice și estetice.


În 1958, țara mea a început să producă aparate auditive tip cutie, iar acum a reușit să producă aparate auditive intraauriculare și posterioare.


Aparatul auditiv programabil care a apărut în 1988 folosește o telecomandă pentru a schimba mai multe programe de ascultare pentru a obține o experiență de ascultare confortabilă. Aparatele auditive programabile folosesc microfoane cu unghi larg și aparate auditive cu microfon direcțional, care pot folosi diferite moduri de ascultare în viața de zi cu zi și în medii zgomotoase pentru a face sunetul să se audă mai clar. Deși persoana care poartă un aparat auditiv direcțional nu se uită la tine, el îți ascultă cu atenție discursul, așa că se pare că există un scop special pentru monitorizare. Se zvonește că fostul președinte american Clinton a purtat astfel de aparate auditive.


În ultimii ani,"digital" Au fost introduse aparate auditive, care au capabilități extrem de puternice de procesare a semnalului digital și oferă o mai mare flexibilitate pentru selecție.


După mai bine de o sută de ani de suișuri și coborâșuri, aparatele auditive de astăzi'au avut diferite forme, cum ar fi intra-urechi, spatele urechii, cutie, ochelari, ac de păr, stilou și wireless, iar efectul aparatului auditiv a fost îmbunătățit semnificativ. Credem că, în viitorul apropiat, dimensiunea aparatelor auditive va deveni din ce în ce mai mică, funcțiile lor vor deveni din ce în ce mai puternice și vor beneficia de toate persoanele surde.


Trimite anchetă

S-ar putea sa-ti placa si